Dacă titul acesta ar fi o întrebare, răspunsul ar fi ”în 99% dintre situații.”
Mă amuz de multe ori uitându-ne la noi, ca umanitate, și observând cum am avansat atât de mult din punct de vedere tehnologic, dar, pe de altă parte, cum ne scapă din vedere lucruri absolut esențiale despre propria noastră ființă.
Citisem pe undeva o metaforă care spunea, apropo de decalajul dintre progresul tehnologic și cel al autocunoașterii, că e ca și cum un grup de maimuțe au căpătat acum niște jucării mult mai complexe și mai puternice decât aveau pe vremuri. Dar maimuțele tot maimuțe rămân, ba chiar acum sunt și mai periculoase pentru că au un arsenal atât de puternic.
Acum dacă putem merge mai departe și să trecem peste faptul că am numit toți oamenii maimuțe…
Unul dintre domeniile de viață și de autocunoaștere în care mi se pare că ne scapă cam cele mai multe lucruri ține de… iubire. Și mă refer aici la acea perspectivă pe care o avem cu toții, în care iubirea e condiționată.
Iubirea condiționată presupune că eu cred că pot fi apreciat, valorizat, iubit de ceilalți doar dacă fac anumite lucruri sau mă conformez cu așteptările celorlalți. Iubirea condiționată mă poate face să cred că dacă aș spune și aș fi cine sunt eu cu adevărat, aș pierde afecțiunea celor din jur. Și această perspectivă funcționează bidirecțional – cu alte cuvinte, dacă eu cred în iubirea condiționată, asta e ceea ce voi primi de la cei din jur, dar și ceea ce voi putea să ofer.
Pentru ca eu să îi iubesc pe ceilalți, ei ar trebui, la rândul lor, să facă anumite lucruri și să corespundă anumitor așteptări.
Dar aceasta nu e iubire; aceasta e aprobare. E o tranzacție în care cineva oferă un lucru, o aparență, pentru a primi în schimb afecțiune.
Acest semn de egal între iubire și aprobare îl punem încă din copilărie, când suntem răsplătiți dacă facem ceva, și pedepsiți dacă facem altceva. Copii fiind, învățăm foarte rapid acest joc în care suntem apreciați pentru ceea ce facem, nu pentru ceea ce suntem; acest joc în care, dacă vrem apropierea celorlalți, trebuie să punem pe masă un spectacol de cumințenie și orice alte valori erau importante pentru familia noastră.
Copilul dorește iubire – și dacă nu o va primi, aprobarea e the next best thing pe care-l poate obține.
Cum ne dăm seama că avem această perspectivă a iubirii necondiționate?
În primul rând, din felul în care ne comportăm cu noi înșine, din relația pe care o avem cu noi înșine. Nu vom putea niciodată să le oferim altora iubire pură dacă noi nu o experimentăm în relație cu noi. Cum pot eu fi plin de iubire față de celălalt când pe mine însămi mă tratez cu critică, cu duritate, cu exigențe și ”pedepse” deghizate pentru ceea ce cred eu că nu fac suficient de bine? A mă iubi pe mine însămi necondiționat presupune să:
Mă accept pe mine chiar și atunci când îmi manifest ”slăbiciunile”. Îmi accept atât puterea, darurile, talentele, cât și slăbiciunile, reacțiile impulsive, lucrurile la care nu mă descurc.
Vorbesc cu mine așa cum aș face-o cu o persoană la care țin. Te invit să observi cum sună dialogul tău interior cu tine – ce îți spui atunci când ai o zi proastă? ce îți spui atunci când ai greșit? ce îți spui atunci când te compari cu alții? Cum ai putea crește volumul vocii interioare înțelepte și pline de compasiune?
Cred că merit ceea ce este mai bun și mă comport ca atare. Asta înseamnă că îmi accept și comunic nevoile, atât față de mine, cât și față de ceilalți, că îmi urmez visele și obiectivele importante pentru mine, că am grijă să îmi ofer atât stimulare, provocare și creștere, cât și odihnă, joacă și conexiune cu ceilalți. Fac alegerile care sunt cele mai bune pentru mine.
Este ok pentru mine să îmi onorez adevărul meu personal, și principiile mele. Dacă asta duce la pierderea sau deteriorarea relațiilor cu ceilalți, deși mă doare, înțeleg că relația nu era autentică și sănătoasă pentru mine.
În al doilea rând, din felul în care ne comportăm cu ceilalți. E foarte interesant ce se întâmplă atunci când iubirea noastră pentru o persoană depinde de ceea ce face ea și de măsura în care ea se mulează pe tiparul acela ideal pe care noi îl avem în minte.
Când iubim pe cineva condiționat, există foarte puțin spațiu pentru ca cealaltă persoană să se manifeste liber. De cele mai multe ori, vom avea conflicte și vom fi dezamăgiți de distanța dintre imaginea ideală pe care noi o avem despre ceilalți și pe care am putea-o iubi, și realitatea persoanei din fața noastră care, iată, e la fel ca noi, un pachet frumos de calități și de vulnerabilități.
Venim către celălalt pentru a ne umple el golul de iubire și de fericire pe care noi nu reușim să îl avem. Nedându-ne voie nouă înșine să ne iubim necondiționat și să ne punem pe loc fruntaș în viața noastră, resursele noastre de împlinire sunt din ce în ce mai goale. Niciodată, niciun supliment exterior de aprobare nu va suplini golul de propria noastră acceptare, împlinire și bucurie. Când iubim necondiționat, ne reunim cu celălalt – fie că este prieten, fie că este parte din familie, fie că este partenerul nostru; ne reunim pentru a împărtăși din bucuria și preaplinul pe care-l avem, pentru a dărui, nu pentru a ne adăpa din puținul pe care, probabil, îl are și celălalt. Un articol extraordinar pe care îl recomand aici este acesta: Cele 7 stadii prin care trebuie să treci ca să atingi iubirea
Ce-mi place să mă întreb pe mine și ce propun și celorlalți atunci când vor neapărat ca cineva să fie într-un anumit fel: De ce ai tu nevoie ca acea persoană să fie așa?
Încă o întrebare pe care o am aliat atunci când am așteptări de la ceilalți în relație e: dacă eu aș fi în relație cu mine, cum ar fi? Dacă eu aș fi împreună cu mine, cum m-aș simți?
Ce se întâmplă atunci când dorim să explorăm iubirea necondiționată?
ne oferă calea de a vindeca foarte multe din rănile și înțelegerile greșite despre noi, despre ceilalți, despre viață
alegem să trăim în onestitate cu noi înșine, și cu cei din jur
ne asumăm responsabilitatea pentru propria noastră fericire, ceea ce ne scutește de dezamăgirea de a aștepta asta de la ceilalți și ne încurajează să luăm acțiuni concrete în această direcție
relațiile noastre devin mai autentice și mai ușoare
dăm la o parte nesiguranța simțită atunci când jucăm jocul aprobării celorlalți, ne descoperim puterea personală
ne construim o relație de sprijin cu propria persoană, care ne va susține în toate încercările noastre. E ca și cum avem un prieten alături pe care știm că ne putem baza mereu 🙂
Cum putem explora iubirea necondiționată?
Primul pas ar fi să ne conștientizăm perspectiva pe care o avem acum. Așa că eu te-aș invita să reflecți asupra următoarelor întrebări:
De la cine caut aprobare?
În ce situații mă comport într-un fel diferit pentru a câștiga această aprobare?
În ce situații îmi ascund adevărul personal și principiile?
În ce situații fac compromisuri
În ce situații mă sacrific pe mine?
Ce vise și dorințe de ale mele am ignorat?
Ce așteptări am de la ceilalți?
În ce situații aștept ca ceilalți să îmi ofere ceva ce eu nu știu/pot încă să îmi ofer? (iubire, atenție, aprobare, bucurie, aventură, etc.)
În al doilea rând, iată câteva idei simple, dar fructuoase pe care le poți încerca:
practică acceptarea necondiționată față de tine în propriul rând: un exemplu este să îți vorbești încurajator și blând chiar și atunci când te comporți așa cum nu ai dori.
ține cont de nevoile tale: un exercițiu simplu, dar cu rezultate puternice pe care îl practic și eu, și pe care îl recomand și clienților mei este să te întrebi cât mai des: Ce anume am nevoie acum? Și apoi să împlinești acea nevoie. Recomand asta mai ales în momentele în care nu te simți confortabil sau îți e dificil.
sărbătorește vulnerabilitatea, neliniștea sau chiar frica pe care o simți atunci când ești sincer cu ceea ce crezi și ceri ce ai nevoie. Sărbătorește aceste conversații dificile cu ceilalți, pentru că e semnul că ai intrat într-o zonă de autenticitate.
menține-ți bateriile încărcate: iubirea de sine se exprimă prin acțiuni, nu doar prin cuvinte sau printr-un anumit mod de gândire. Fă zilnic lucruri care îți plac, care îți aduc fericire, care te inspiră. Oferă-ți timp pentru hobby-urile tale, pentru sănătatea ta, pentru a petrece timp cu oamenii care îți sunt dragi
exercițiul de recunoștință – te invit să îți dezvolți mușchiul observării tuturor lucrurilor minunate pe care le ai în viața ta. Ba, mai mult decât atât, un alt exercițiu pe care îl recomand este să te întrebi la finalul fiecărei zile: Care sunt cele 3 lucruri pentru care sunt mândră/mândru de mine azi? Cei mai mulți dintre noi avem nevoie de antrenament pentru a ne recunoaște calitățile. Cu cât vei fi mai conștient de ele, cu atât vei putea să le comunici și să le exprimi și de față cu ceilalți. Mai mult decât atât, vei deveni cu atât mai capabil de a vedea binele în ceilalți.
în relațiile cu ceilalți, oferă doar ceea ce simți să oferi. Ieși din paradigma ”obligațiilor” și datoriilor morale în relații. Nimic nu trebuie. Fii sincer atunci când, poate, nu ai starea necesară de a asculta o persoană cu atenția pe care ar merita-o. Recunoaște atunci când nu vrei să te vezi cu cineva. Fii onest cu ceea ce poți oferi. Asta eliberează foarte tare relația de orice presiune, și vei observa singur cât de frumos e că, ulterior, ajungi de fapt să dăruiești mai mult și să faci asta dintr-o dorință pură.
