O să mă arunc într-o afirmație încă de la început și o să spun că majoritatea celor care citesc aceste rânduri n-au avut neapărat cea mai dificilă viață.
Nu mă înțelege greșit, știu că ai avut luptele și provocările tale de dus, așa cum cu toții avem.
Dar privind chiar și dintr-o perspectivă statistică, sunt șanse foarte mici ca tu să fi fost nevoit să te confrunți cu dezastre naturale care ți-au distrus casa și toate bunurile, cu boli cronice sau să fi fost nevoit să treci prin evenimente care ți-au amenințat viața.
De fapt, majoritatea (dacă nu chiar toți) prietenii mei au avut o viață foarte bună. Și-au găsit cu ușurință un job după terminarea facultății, și apoi a urmat o serie lină de tranziții către roluri profesionale mai bune, către salarii mai mari. Toți au relații fericite cu partenerii lor, și nu au probleme grave de sănătate. Și pentru mine și soțul meu, viața a avut o traiectorie similară.
Ca rezultat, cădem în capcana de a crede că viața are obligatoriu o traiectorie mereu ascendentă. Ni se imprimă în creier modelul acesta de creștere constantă, în care singura direcție în care putem merge e spre mai bine, mai mare, mai mult.
Surpriză! așteptarea asta n-are nicio legătură cu realitatea. Cel mai probabil viața va avea grijă să îți dea un bobârnac și să te trimită înapoi cu câțiva pași – și poate că asta ți se va întâmpla mai mult decât o dată. S-ar putea ca asta să aibă sau nu legătură cu felul în care ai gândit sau cu deciziile pe care le-ai luat – uneori lucrurile (rele) se întâmplă fără niciun motiv.
Și poate că are legătură și cu faptul că atât eu, cât și prietenii mei ne apropiem de vârsta de 30 de ani, dar observ că în viețile tuturor apar altfel de alegeri și altfel de provocări. Provocări care par să întrerupă seria de victorii succesive pe care eram obișnuiți să le avem:
- oameni care-și schimbă jobul și ajung, de fapt, într-o situație mult mai proastă decât cea din care au plecat
- oameni care se mută din orașe mari și vibrante în orașe mici pentru că nu își găsesc job sau pentru că nu își mai pot permite să locuiască acolo
- cupluri care trebuie să se obișnuiască cu o relație la distanță pentru că partenerii lucrează în orașe diferite
- cupluri care vor să aibă copii și nu reușesc – și toată suita de probleme care vin la pachet
- părinți care îmbătrânesc sau se îmbolnăvesc care au nevoie de toate tipurile de sprijin pe care le putem oferi
- etc, etc, etc.
Dacă ar fi să mă uit la propria mea traiectorie de viață, decizia făcută acum un an de a renunța la un job full-time și a mă muta într-un alt oraș s-a simțit foarte mult timp ca un pas înapoi. Scăderea venitului, dificultatea de a fi propriul meu șef, dar și nevoia de a mă reajusta la un oraș nou și a-mi face prieteni noi, în timp ce mă gândeam cu drag și dor la cei pe care i-am lăsat în urmă…
Acum însă privesc lucrurile altfel. Da, aș fi putut rămâne în același job și în acel oraș, cu toată siguranța și comfortul acelei situații, dar aș fi fost lipsită de tot ceea ce am învățat și simțit în acest an. Nu aș fi avut atâtea oportunități de a mă cunoaște pe mine cu adevărat, cu calități și defecte, cu resurse și slăbiciuni, nu aș fi căpătat o asemenea claritate despre ce am nevoie, ce mă împlinește și ce pot să fac. Nu aș fi căpătat puterea, reziliența, compasiunea, recunoștința și angajamentul față de muncă pe care simt că le am acum.
Nu te lăsa furat de iluzia că singurul tău scop în viață e să eviți obstacole și să fugi de lucrurile inconfortabile. Nu te lăsa furat de iluzia că trebuie să te ții cu dinții de statutul tău și să îți diminuezi viața și alegerile doar doar să nu pierzi puncte și aprobare socială. Există momente în care trebuie să joci sigur și să menții ceea ce ai, și momente pentru schimbări și asumare de riscuri.
Pașii înapoi sunt inevitabili. Nu te învinovăți sau victimiza pentru că acum ești într-o poziție mai proastă decât ai fost acum 1 an. Nu te lăsa convins că nu vei ieși niciodată din situația dificilă în care te afli. Nu le plânge de milă și nici nu-i critica pe cei din jur doar pentru că ție ți se pare că au făcut o alegere proastă. Avem toate resursele necesare ca să mergem înainte și să ne revenim, și nu oricum – cu mai multă putere, cu mai multă încredere, cu mai multă înțelepciune.
