O persoană iubitoare trăiește într-o lume iubitoare. O persoană ostilă trăiește într-o lume ostilă. Tot ceea ce experimentezi este oglinda ta – Ken Keyes
Avem privilegiul de a trăi într-o perioadă în care oamenii par să conștientizeze din ce în ce mai tare valoarea și importanța iubirii de sine. După decenii în care mesajul că iubirea de sine este temelia unei existenți fericite a fost predicat de către filosofi, psihologi, coachi și psihoterapeuți, cred că în sfârșit spunem “recepționat” mesajului.
Lucrul pe dezvoltarea iubirii de sine vine cu recompense imense; creează un mediu emoțional și mental echilibrat, puternic și plin de iubire, iar acest mediu ne susține apoi în tot ceea ce vrem să facem: ne susține în a ne îngriji de sănătatea noastră fizică, în încrederea și exprimarea de sine, curajul de a ne asuma riscuri, proiecte noi, în a cere ceea ce avem nevoie în relațiile noastre, în a fi din ce în ce mai puțin dependenți de validare și aprobare din partea celorlalți. Ajungem să avem o relație foarte puternică, sănătoasă și plină de suport cu noi înșine.
La începutul călătoriei noastre în viață, cea mai importantă relație pe care o avem este cea cu părinții noștri; după ce devenim mai conștienți, începem să creăm o legătură cu noi înșine, și asta devine punctul central de referință prin care experimentăm orice altceva.
Pentru mulți dintre noi, însă, încurajarea de a lucra pe iubirea noastră de sine este, în același timp, prea vagă și complexă. Chiar dacă vrem să facem asta, e dificil să descoperim care e punctul de început. Adevărul e că sunt foarte multe posibilități de a lucra cu noi, de a elibera trauma și de a ne oferi sprijin pentru a descoperi iubirea de sine. Putem apela la terapie care se concentrează pe aspecte mentale sau emoționale, putem apela la coaching, la terapia prin artă, prin ținerea unui jurnal, terapii somatice (în care lucrăm cu propriul corp) și prin clasicul “fake it until you make it” – comportă-te ca și cum ai avea iubire de sine, chiar dacă încă nu o simți foarte puternic. Chiar și această ultimă metodă are rolul ei și potențialul ei de vindecare. Vă recomand cu încredere și căldură să explorați toate aceste opțiuni, pentru că o schimbare în nivelul iubirii de sine este ceva care ne influențează întregul sistem – minte, corp, suflet, așa că efectele obținute vor fi cu atât mai profunde cu cât ne implicăm mai complet în proces.
Pentru a face lucrurile puțin mai ușoare, voi împărtăși cu voi modelul meu de 5 stâlpi ai iubirii de sine. Acest model este rezultatul propriului meu proces de explorare și vindecare, dar și al lucrului cu ceilalți, și al tuturor cărților, articolelor, interviurilor și discuțiilor profesioniștilor din domeniu.
Cu acest model, poți avea o înțelegere mai clară și mai specifică a felului în care iubirea de sine se poate manifesta, și sper că te va inspira să reflectezi și să pui idei în practică!
Primul Stâlp: Responsabilitatea față de sine
A-ți asuma responsabilitatea față de sine presupune să înțelegi, la un nivel profund, că tu, și doar tu, ești unicul responsabil pentru fericirea și bunăstarea ta. Nu există niciun salvator. Nu există niciun Făt Frumos și nicio Zână Bună care să te poată izbăvi de durerea ta, atâta timp cât tu nu preiei controlul gândurilor, emoțiilor și acțiunilor tale.
Această conștientizare poate aduce, la început, un sentiment de tristețe, singurătate, poate chiar frică; în timp, însă, aduce, dimpotrivă, un sentiment de pace, stabilitate și o încredere profundă în forțele proprii.
Practic responsabilitatea față de sine atunci când:
Accept că eu sunt personajul principal în viața mea
Accept că eu sunt singurul care decide ce gândesc, ce simt, ce fac
Dacă am nevoie de ceva, am grijă de mine însumi și îmi ofer acele lucruri
Încetez să mă comport ca o victimă și să dau vina pe factori externi pentru ceea ce fac
Al doilea stâlp: auto-acceptarea
Auto-acceptarea se referă la abilitatea de a fi împăcați cu tot ceea ce suntem, acceptându-ne atât calitățile și talentele, cât și slăbiciunile și Umbra noastră. Prin “umbră”, ne referim la acele părți din noi pe care le considerăm inacceptabile, rușinoase, condamnabile de către societate, părți pe care, de obicei, refuzăm să le conștientizăm și încercăm să le ascundem. Dar cu cât ne căznim mai tare să le ascundem, cu atât ele devin mai puternice, și cu atât mai mari sunt șansele ca ele să se manifeste în cele mai neașteptate momente. Spre exemplu, umbra noastră poate fi despre faptul că suntem manipulativi, sau că încercăm să seducem pe toată lumea fără să ne fie clar de ce, că cerșim atenția celorlalți, că suntem egoiști, aroganți, etc.
Însă putem ține în umbră nu doar slăbiciunile noastre, ci și punctele noastre forte. Ne putem ascunde puterea, frumusețea, spiritul de decizie, independența noastră… De ce am face asta? Ei bine, pentru că putem să fi experimentat suferință în trecut atunci când le-am manifestat. Spre exemplu, fata frumoasă care a fost agresată de colegi tocmai datorită aspectului ei fizic poate învăța că a fi frumoasă înseamnă a fi în nesiguranță. Sau femeie care și-a pierdut partenerul pentru că era mai independentă și avea nevoie de mai mult spațiu în relație poate ajunge să creadă că atunci când își exprimă puterea și independența, nu va putea fi iubită.
Auto-acceptarea nu înseamnă că nu vom lucra să schimbăm la noi ceea ce nu ne aduce fericire; înseamnă doar că vom avea o călătorie spre vindecare mai ușoară și mai armonioasă, pentru că vom alege să ne fim prieteni nouă înșine, nu dușmani.
Practic auto-acceptarea atunci când:
Am o relație armonioasă cu mine însămi, și nu una conflictuală
Sunt conștient atât de talentele mele, cât și de punctele mele slabe
Îmi expire atât talentele, cât și slăbiciunile
Nu îmi vine să mă bag sub pământ atunci când sunt criticat, ci pot să stau prezent și să descopăr ce am de învățat
Pot fi aproape de mine atât în vremuri de reușită, cât și atunci când simt că m-am dezamăgit pe mine sau pe ceilalți
Stâlpul al treilea – Compasiunea față de sine
Atunci când nu ești sigur dacă acționezi sau nu cu iubire de sine, există un exercițiu foarte simplu pe care îl poți face: întreabă-te cum te-ai comporta cu o persoană care îți este foarte dragă? Și apoi comportă-te la fel cu tine.
Compasiunea față de sine înseamnă să fii blând și empatic cu tine însuți.
Practic compasiunea față de sine atunci când:
Îmi recunosc durerea și faptul că trec prin momente dificile
Înțeleg că nu sunt singurul care trece prin asta
Iau lucrurile mai ușor atunci când am nevoie de asta, în loc să mă forțez mereu să fac mai mult
Îmi ofer odihnă, pauze, înțelegere
Mă iert atunci când cred că am greșit
Sunt blând cu mine, în loc să mă critic și să mă auto-pedepsesc
Îmi observ modul în care vorbesc cu mine însumi (fie că e dialogul intern sau extern), și aleg să fiu plin de sprijin față de mine
Stâlpul al patrulea: Auto-valorizarea
Auto-valorizarea este, în opinia mea, o alternativă mai bună și mai sănătoasă pentru conceptul tradițional de stimă de sine.
După cum spune dr. Christina Hibbert:
“Stima de sine este ceea ce gândesc, simt și cred despre mine însumi. Auto-valorizarea presupune să recunosc că eu sunt mai important decât toate aceste lucruri. Este o credință profundă că sunt o persoană valoroasă, demnă de iubire, necesară acestei vieți. E posibil să am stimă de sine ridicată, sau, în alte cuvinte, să cred că sunt bun la ceva, dar cu toate astea să nu fiu convins că merit să fiu iubit și că am o valoare internă necontestabilă. Stima de sine nu funcționează fără auto-valorizare. De aceea cred că a urmări stima de sine ca obiectiv este un mit. “
Practic auto-valorizarea atunci când:
Aleg să cred că existența mea e importantă în această lume
Îmi valorizez opiniile și contribuția pe care o pot face
Mă exprim
Cred că merit lucruri bune și țintesc către ceea ce e mai bun (după propria mea definiție asupra binelui)
Stau drept, am mișcări ample și degajate – după cum spuneam, putem beneficia foarte mult dacă lucrăm cu propriul corp în a aduce o schimbare psihologică. Chiar dacă încă nu simțim un nivel foarte înalt al încrederii în sine, putem începe din exterior în interior – putem alege să exersăm expresiile corporale și faciale ale încrederii în sine: postură dreaptă, pieptul larg deschis, picioarele bine înfipte în sol, privire directă. Măsura în care ocupăm spațiul fizic din jurul nostru influențează măsura în care ocupăm spațiul din întreaga noastră viața.
Sunt propriul meu avocat – îmi cer drepturile, îmi promovez valorile, mă abțin de la a face comentarii răutăcioase sau batjocoritoare la adresa propriei persoane.
Stâlpul al cincilea: Respectul față de sine
Pentru mine, respectul față de sine e cel mai ușor stâlp pe care putem începe să lucrăm. Îmi place să zic că a avea respect față de propria persoană e ca și cum ai avea servicii foarte bune pentru clientul tău, atunci când clientul ești tu. Cum te-ai cumporta cu acel client care-ți aduce cel mai mare procent din veniturile tale? Și, din nou, comportă-te la fel cu tine.
Respectul față de sine e o atitudine extrem de sănătoasă și are impact nu doar asupra felului în care ne simțim, ci și asupra modului în care ceilalți se comportă cu noi. Îi învățăm pe cei din jur cum să se comporte cu noi prin felul în care noi înșine ne comportăm cu noi.
Practic respectul față de sine atunci când:
Îmi cunosc nevoile și limitele în interacțiunile cu ceilalți
Îmi respect și onorez nevoile și limitele – și le cer celorlalți să facă la fel
Sunt clar și direct cu ceea ce accept și ceea ce nu
Îmi ofer cea mai bună experiență din toate punctele de vedere – prin ceea ce mănânc, felul în care îmi petrec timpul, oamenii cu care mă înconjor, cărțile pe care le citesc, filmele la care mă uit, jobul pe care îl am, etc.
Am încredere și îmi urmez intuiția și înțelepciunea interioară. Fac și spun ceea ce simt că ar trebui să fac și să spun.
Onorez promisiunile pe care le fac față de propria persoană.
Mai e ceva foarte important ce vreau să înțelegi. Poate că îți faci griji despre ce s-ar întâmpla dacă te-ai iubi pe tine puțin mai mult; poate că te îngrijorezi că te vei transforma într-o persoană egoistă, arogantă, lipsită de inimă, insensibilă. Și vreau să-ți spun cu toată convingerea că riscul ca asta să se întâmple e zero absolut. De fapt, cu cât te iubești pe tine mai sincer, cu cât vei fi mai în pace cu tine, cu atât vei putea să oferi mai mult celorlalți. Ai auzit vreodată expresia “nu poți să dai ceea ce nu ai”? Exact așa funcționează lucrurile.
Contextul cel mai frecvent în care trebuie să reamintesc acest mesaj e atunci când vorbesc cu cei care sunt părinți – ei sunt atât de concentrați asupra copiilor lor, atât de generoși, încât de multe ori au nevoie să facă o schimbare de mentalitate destul de mare pentru a fi convinși să aibă grijă și de ei înșiși. Dar nimic nu te face să fii un părinte mai bun, mai iubitor, mai echilibrat, decât a avea grijă de tine. Și atunci când faci asta, se întâmplă ceva cu adevărat magic – îi înveți și pe copiii tăi să aibă grijă de ei, iar asta e o învățătură care îi va însoți toată viața și le va aduce mult bine. În plus, dacă i-am întreba pe copii ce își doresc cel mai mult, ei vor răspunde că cel mai mult își doresc să își vadă părinții fericiți.
Gândește-te: dacă ai fi extrem de înfometat, cât de dispus ai fi să împarți ceea ce ai cu alte persoane? Și chiar dacă ai fi dispus, cât de mult ai putea să o faci? Ce ai putea avea de oferit? Și cât de diferite ar fi lucrurile dacă ai avea tot ceea ce ai nevoie și ai fi împlinit
Temă de gândire și exersare:
1. Care dintre acești 5 stâlpi are cea mai multă nevoie de atenția ta?
2. Care sunt acele 3 lucruri pe care le-ai putea face începând de acum pentru a exersa iubirea de sine?
