Trăim într-o lume infuzată cu posibilități și alegeri. Sunt atâtea lucruri pe care le putem face, atât de multe evenimente la care putem participa, opțiuni de carieră, oameni cu care putem să ne petrecem timpul, și multe altele… Mai mult decât atât, există această presiune a lumii în care trăim să nu ratăm nimic. E ca și cum dacă nu aflăm ultima noutate, sau nu facem orice e la modă acum să facem, o să fim lăsați în urmă pe o insulă a desuetudinii și nimeni nu va mai vrea să aibă de-a face cu noi.
Vorbesc adesea despre cursa hamsterului – o metaforă pentru acest mod de a trăi sub presiune, într-o fugă constantă, fără să ne oprim să ne întrebăm ce vrem cu adevărat să facem. Când suntem în cursa hamsterului, uităm să ne luăm timp și să devenim conștienți de noi și de ceea ce ne înconjoară. Uităm să ne gândim la ce vrem cu adevărat să urmărim și, pe de altă parte, ce nu e important. E exact ca hamsterul care aleargă pe roata sa, nerealizând că nu ajunge nicăieri.
În mentalitatea aceasta, devenim mult mai interesați de ceea ce putem face în plus față de ceea ce facem deja; suntem mai interesați de ceea ce putem să adăugăm în viața noastră, decât de ceea ce am putea elimina. A fi ocupat e noul titlu nobiliar; să spunem că nu avem timp de nimic și că avem agenda plină ochi a devenit noua vilă cu piscină.
A fi ocupat a devenit legat de stima noastră de sine, și sperăm că asta ne va garanta admirația și respectul celorlalți.
Fugim de ideea de a face mai puțin, de a crea spațiu, pentru că asta nu e doar inacceptabil social; e pur și simplu greu de suportat. Suntem neobișnuiți cu propria noastră prezență, cu libertatea pe care o aduce simplitatea.
Am jucat acest joc mult timp. Am fost în cursa hamsterului.
Aveam un job de care eram atât de obsedată, încât îmi rămânea puțin timp (sau deloc) pentru a respira, pentru a reflecta, pentru a fi creativă. În afară de job, calendarul meu era plin cu traininguri, conferințe, sesiuni de coaching, întâlniri de tot felul. Îmi era atât de greu să mă relaxez și să nu fac nimic. Un weekend fără niciun plan era la fel de străin și ciudat ca un OZN.
La ce a condus acest stil de viață? Ei bine, șoc și groază, nu la creșterea, armonia și fericirea pe care le căutam. Dimpotrivă, a avut niște consecințe deloc îmbucurătoare:
Epuizare. O stare de frenezie și haos. Nivele ridicate de anxietate și stres. Dureri de spate, insomnie. Încet, încet, o scădere a nivelului meu de bucurie. Devenise dificil să mă conectez cu ceilalți, ca de la suflet la suflet. A dus la o relație extrem de dificilă cu mine, plină de exigențe ridicate și lipsită de toleranță pentru pauze și relaxare. Și, în cele din urmă, am obținut tristețe și dezamăgire față de mine, pentru că deși munceam atât de mult, nu simțeam că realizez ceva cu adevărat important.
Și atunci mi-am dat seama că toată povestea asta era o capcană.
A ne păstra ocupați e una din cele mai ingenioase modalități de a ne amorți sentimentele și de a evita să facem ceea ce contează. Să simțim ceea ce avem de simțit. Să ne punem acele întrebări cu adevărat importante.
Gândește-te la oamenii ale căror realizări le admiri; unul din lucrurile pe care le au în comun e persistența lor în a se concentra pe domeniul lor, pe abilitățile lor. Dacă Picasso ar fi trăit la fel cum trăim noi astăzi – spunând da la presiunile exterioare și la toate invitațiile, dacă ar fi vrut să le facă pe toate, ar mai fi avut timp să investească în a deveni unul din cei mai buni pictori ai umanității? Mă întreb cât de lungă e lista de lucruri cărora el le zice NU. Pentru că NU e cuvântul magic despre care vorbesc.
Așa că am început să fac două lucruri:
1: Să definesc ce e cu adevărat important pentru mine.
Și să păstrez lista foarte scurtă și clară. Desigur că voi face și alte lucruri decât ce e pe listă, dar e vital să definesc ce e esențial. Care sunt acele 2-3 lucruri pe care vreau să mă concentrez acest an? Dar în această lună? În această zi? Și vreau să subliniez din nou, simplitatea e calea către reușită.
2: Să încep să zic NU.
Am învățat ceva extraordinar de simplu și puternic de la Rich Litvin, un coach excepțional:
”Tot ceea ce faci e fie un DA categoric, fie un NU categoric. Nu există POATE categoric.”
Așa că am început să zic NU oricărei invitații sau activități ar fi apărut, dacă ea nu era foarte importantă pentru obiectivele mele, sau nu mă entuziasma.
Nu cred că pot exprima în cuvinte cât de multă claritate, putere și liniște îți aduce cuvântul NU. Poți doar să experimentezi asta pe pielea ta. A spune NU e un instrument extraordinar de puternic care te poate ajuta să-ți construiești viața pe care ți-o dorești. A spune NU e un instrument extraordinar de puternic de a te cunoaște pe tine. O mare parte din a știi cine ești e să știi cine nu ești. A spune NU e subapreciat.
Puterea angajamentului este imensă. Iar angajamentul de a face ceva presupune, de multe ori, să fii categoric cu ceea ce nu vei face.
Așa că dacă ești într-un proces de dezvoltare personală și dacă vrei să faci ceva grozav în viața ta, fie că ai planuri îndrăznețe în cariera ta, fie că vrei să trăiești o viață creativă și plină de aventură sau vrei să te dedici familiei tale, să spui NU conștient și asumat trebuie să fie parte din dieta ta.
Și te las cu o invitație de reflecție:
Ce ar fi posibil pentru tine dacă nu ai face compromisuri? Dacă nu ai spune DA la ceea ce de fapt NU dorești să faci?
Care sunt acele lucruri care sunt esențiale pentru tine?
Care sunt acele lucruri cărora ȘTII că trebuie să le zici NU de acum înainte?
Cu mare drag și cu sprijin pentru tine,
Alexandra