De câțiva ani buni încoace, companiile, profesioniștii din HR, consultanții și managerii își bat capul cu găsirea rețetei magice care să crească nivelul de implicare și angajament al echipelor. Însă, așa cum se dovedește adevărat în majoritatea situațiilor, ceea ce ar trebui, de fapt, să cautăm presupune mult mai multă moderație.
Mi se întâmplă frecvent să le spun prietenilor că a fi foarte implicat în job nu e benefic nici pentru tine ca persoană, și nici pentru compania din care faci parte. Pentru că ideea mi se părea interesantă, am decis să verific dacă există și studii care să valideze această impresie mai degrabă intuitivă. Se pare că există destul de multe.
Unul dintre ele a fost realizat de Yale Center for Emotional Intelligence și vorbește despre pericolele implicării profesionale ridicate ale angajaților.
În primul rând se pare că, din perspectiva angajamentului profesional, există trei categorii de angajați:
- angajații neimplicați: ei nu cred în (sau nu le pasă de) misiunea și obiectivele companiei, și nu au motivația sau energia necesară de a-și îndeplini chiar și propriile îndatoriri, cu atât mai puțin de a se implica în inițiative care depășesc interesul propriu
- angajații optim-implicați: le pasă de misiunea și obiectivele companiei, au o performanță susținută nu doar în sarcinile personale, ci și în proiectele companiei, și resimt o stare scăzută de stress și preponderent sentimente pozitive în legătură cu jobul
- angajații implicați-epuizați: au o legătură aproape primară și emoțională cu misiunea companiei, relații personale foarte apropiate cu colegii de muncă. Din păcate însă, sunt de asemenea excesiv concentrați pe ceea ce consideră ca fiind nefuncțional în mediul profesional și nu reușesc să mențină un echilibru viață personală – carieră.
Dintre toate cele trei categorii, ultima este cea care dă dovadă de cel mai înalt nivel de implicare. În același timp, este și categoria care produce cele mai multe cazuri de sindrom de burnout și cele mai multe demisii.
Se pare că un nivel înalt de angajament profesional se poate transforma oricând într-o atitudine atât de intensă și copleșitoare încât este imposibil de susținut pe termen lung. Ajunge să afecteze nu doar performanța, dar și relațiile și atmosfera emoțională din mediul de muncă.
Bazându-mă pe propria mea experiență, având tendința de a deveni ușor epuizat de implicată, aș mai adăuga ceva: nu vei putea niciodată crea schimbarea pe care ți-o dorești din această stare de spirit. Ce vei ajunge, în schimb, să devii va fi o persoană mult prea intensă, frustrată, nerăbdătoare și prea consumată de emoții negative ca să mai poți gândi limpede sau să-ți creezi o strategie eficientă de a produce rezultatele pe care ți le dorești.
Când ești mult prea implicat în jobul tău dar și fixat pe propria ta părere în legătură cu ce nu merge și ce ar trebui făcut, devii un Gică contra – un personaj greu de tolerat, care fură din entuziasmul și inițiativa altora. Vei tinde să uiți că orice schimbare, mai ales într-o companie, necesită timp. Vei ajunge nu doar să îți îndepărtezi colegii, dar și să îți afectezi sănătatea fizică, mentală, emoțională și relațională.
Așadar, ce poți face ca să nu cazi în extremele implicării profesionale?
- amintește-ți că este doar un job. Oricât de tare te-ai convins că viața ta depinde de acest job, nu uita că viața ta înseamnă mai mult decât orele petrecute la birou. Găsește-ți alte activități care să-ți aducă satisfacție și bună dispoziție în afara orelor de program. Dezvoltarea și menținerea unui hobby este un obicei vital pentru bunăstarea noastră mentală.
- devino conștient de limitele puterii tale. Așa cum menționasem mai devreme, schimbarea unei organizații este un proces de lungă durată, și nu doar atât – el presupune implicarea unui grup de persoane, și nu stă pe umerii uneia singure (adică doar pe umerii tăi). Uneori cel mai sănătos lucru pe care îl poți face este să știi când să nu mai încerci, să știi când să lași loc pentru ca și alți colegi să lupte, ceea ce mă duce la următoarea idee:
- verifică-ți perspectiva. Ești singurul care are această părere sau percep și alții aceleași probleme? Este posibil să ai o perspectivă greșită? Este posibil ca schimbările pe care le dorești să nu fie neapărat cele mai benefice? Dacă, de fapt, există un motiv pentru care în organizația din care faci parte există și imperfecțiuni? Fiecare sistem, natural sau creat de om, are un grad de toleranță pentru elemente (sau membri) mai slabi, și pentru procese mai puțin decât ideale.
- asigură-te că ai un prieten care te supraveghează – cineva căruia îi pasă suficient de mult de tine încât să vadă când devii mult prea atașat de job, și să-ți poată spune cu fermitate când ai nevoie să faci un pas înapoi.
- gândește-te dacă merită să rămâi. Dacă ți se întâmplă mult prea des să duci aceleași bătălii în compania din care faci parte și să nu capeți nicio victorie, există două posibilități. Fie stilul tău nu dă rezultate și nu este înțeles, fie te faci bine-auzit, însă compania nu consideră că punctul tău de vedere este și cel corect. Pe termen lung, a rămâne într-un context profesional care te face nefericit nu îți aduce avantaje nici ție, și nici companiei, așa că sunt situații în care a pleca este decizia corectă.
